Start la fonduri europene prin AFIR!

❗️ Am deschis azi sesiunea de primire a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

📁 Sesiunea se desfășoară în perioada 27 august – 26 noiembrie 2021.

📌 Menționăm că în cazul în care în cadrul proiectelor pentru Sm 6.1 și 6.3, pe exploatație, există atât erbivore (bovine, ovine, caprine), cât și furaje (rădăcinoase furajere, plante recoltate verzi, pașuni și fânețe), calculul dimensiunii economice a exploatației se va face prin însumarea dimensiunii economice aferente erbivorelor cu dimensiunea economică aferentă furajelor.
📌 Așadar, pentru Submăsurile 6.1 și 6.3 se menține neschimbată modalitatea de calcul a dimensiunii economice (SO) a exploatațiilor.

⚠️ Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidurile Solicitantului aferente submăsurilor accesate, începând din 27 august 2021, ora 09:00.
#afir#crestemsatulromanesc Vezi mai puţin